BANU CRISTINA FLORENTINA –data nasterii-03-04-2004

             Suntem parintii Cristinei, singura noastra fetita in varsta de 3 ani si 7 luni si va scriem povestea noastra in speranta gasirii unei solutii.
Fetita noastra a venit pe lume de Florii, ne-am bucurat enorm,ne-am dorit-o si eram cei mai fericiti parinti.Totul a decurs normal pana la varsta de 7 luni cand a inceput cosmarul.
Cristina a inceput sa refuze mancarea, am mers la pediatru si ne-a spus ca e din cauza dintilor si ca unor copii asa li se intampla cand le dau dintii.Nu a avut nici un fel de simptome,febra,apatie care sa ne faca sa ne gandim la ceva rau.

In data de 29.01.2005 i s-a facut brusc rau si am mers la camera de garda a Spitalului Victor Gomoiu, dupa consult i s-a facut o ecografie unde am fost anuntati ca fetita noastra are o tumoare gigant care ii acoperea ficatul in intregime si ca e in ultima faza.Nu ne venea sa credem,eram disperati,a fost un soc enorm sa aflam ca micuta noastra avea cancer in ultima faza mai ales ca nu avusese simptome si ca VA MURI.
Am fost transferati de urgenta la Spitalu Budimex,la dr. Scurtu Cristian seful sectiei de oncologie unde a inceput chimioterapia.In urma analizelor,tomografului, etc, si a consultului ni-i s-a spus ca sansele ei sunt minime si ca va muri in timpul chimioterapiei,deoarece tumoarea e prea mare,neoperabila.E greu de descris ceea ce era in sufletul nostru de parinti,in mai putin de 24 de ore aflasem ca fetita noastra urma sa moara,ca nimeni nu putea face nimic,era GROAZNIC….parca nu-mi venea sa cred ca ni se intampla asta tocmai noua,credeam ca e un cosmar si ca ne vom trezi din el,iar copilul nostru va fi sanatos.Eram socati de ce se intampla.

Efectele boli au aparut imediat,avea dureri imense,i se facea morfina unui copil de 7 luni,tumoarea capatase contur,iar abdomenul era tot mai umflat si ea abia mai respire.
In data de 03.02.2005 i s-a facut o laparoscopie de unde i s-a extras o particica de tumoare pentru a fi trimisa la laborator si a se afla ce tip de tumoare este.Rezultatul ne-a fost FATAL…avea intr-adevar HEPATOBLASTOM-cancer la ficat-malign-exact ceea ce ne spusese oncologul se confirmase.
A inceput groaznica chimioterapia,varsa foarte mult,ii era foarte rau,incepuse sa ii cada parul,unghiile,sprancenele,avea dureri cumplite pe care nimic nu le putea calma.A fost o perioada cumplita in care toata lumea astepta sa moara,nu avea nici o sansa,tumoarea nu dadea inapoi,nu se retragea,zilnic vedeam cum mor copii pe sectie,eram disperati, nu stiam cum sa evitam asta.Dupa 5 luni de chimioterapie,la evaluarea finala analizele au iesit rau,tumoarea nu se stransese deloc,avea aceleasi dimensiuni doar ca se calcefiase,era neoperabila.Dupa atatea mii de chinuri groaznice nu rezolvasem nimic,copilul nostru arata din ce in ce mai rau,avea dureri si facea morfina,oamenii din jur incercau sa ne faca sa ne acceptam cruda soarta-fetita noastra va muri-sa ne resemnam,ca vom face altu,nici nu am vrut sa auzim asa ceva,ne ziceam mereu –COPILUL NOSTRU VA TRAI,E O LUPTATOARE, Dumnezeu nu ne va lasa.
Am mers la Fundeni,la Prof.Dr. Irinel Popescu, i-am prezentat cazul, ne-a internat si am facut o serie de analize, tomografe,ecografii in urma carora ne-a spus ca fetita noastra nu putea fi operata, deoarece este o tumoare gigant ce nu poate fi extirpata, singura ei sansa era-TRANSPLANTUL HEPATIC- care se putea realizea la Fundeni,dar aveam nevoie de un donator compatibil care sa doreasca sa-i ofere Cistinei putin din ficatul sau pentru ca ea sa poata trai.Timpul nu era de partea noastra,copilasul se stingea vazand cu ochii,trebuia sa facem ca imposibilul sa devina posibil si cat mai repede.Am intampinat diverse greutati,birocratii si un sistem incet si nefaforabil.Am fost trecuti pe o lista de asteptare in asteptarea unui donator compatibil.Desi eram daramati psihic am hotarat sa nu ne dam batuti,sa luptam si sa gasim donatorul care putea sa-I salveze viata Cristinei.

Dupa mari eforturi am gasit si donatorul compatibil cu Cristina,iar in data de 19 iunie 2005 a fost programata sa se efectueze TRANSPLANTUL HEPATIC.Operatia a inceput la prima ora,era singura ei sansa de a trai dupa ce luptase atatea luni cu cancerul si cu chimioterapia,era unica ei speranta la viata,succesul operatiei si vointa lui Dumnezeu,era Duminica si erau Rusaliile,speram intr-o minune.Si MINUNEA s-a infaptuit ,echipa Prof.Dr. Irinel Popescu a reusit dupa mari eforturi sa-i extraga tumoarea,taindu-i in acelasi timp trei sferturi din ficat,Cristinei ramanandu-i o bucatica mica de ficat sanatos,care urma sa se regenereze.Cand ni s-a dat vestea am stiut ca Dumnezeu a fost cu noi si ca rugaciunile noastre au fost auzite.

Donatorul a mai ramas internat in cazul in care Cristina facea complicatii si se necesita efectuarea transplantului.Au fost ore si zile de iad pana am avut certitudinea ca nu mai este nevoie de transplant,operatia reusise,eram BUCUROSI,Cristina primise de Rusalii o NOUA VIATA,O MINUNE.Dar,cum mereu trebuie sa existe si un DAR au aparut probleme postoperatorii,iar pe data de 01 iulie 2005 a trebuit sa o opereze din nou,deoarece aparuse o FISTULA BILIARA care ii crea probleme,se ingalbenise toata si se simtea foarte rau,bucuria noastra s-a transformat iar in disperare,aparatele o tineau in viata.Dupa aceasta noua operatie nu s-a reusit inchiderea totala a FISTULEI BILIARE,Cristina avand 2 tuburi de dren pe care se drena bila.Am stat foarte mult la reanimare,apoi pe sectie,s-a recuperat greu,dar eram fericiti ca TRAIA.Dupa operatie am facut din nou o serie de chimioterapie in reanimare,unde i-a fost foarte rau,singura alinare era MORFINA,avea dureri groaznice.Avand 2 tuburi de dren,monitorizam drenajul biliar mereu pana la inchiderea fistulei pentru ca ni s-a spus ca aceste fistule biliare se inchid de la sine.Cateva zile nu a mai curs pe tuburi, doctorii au crezut ca fistula s-a inchis si i-au scos tuburile de dren,eram asa de bucurosi,scapasem de acele tuburi incommode care o dureau.DAR bucuria ni-i s-a stins repede, in 2 zile cand am adus-o de urgenta la spital cu febra mare si dureri cumplite,dupa ecografie a rezultat ca FISTULA NU SE INCHISESE si ca ne avand tuburile sa dreneze facuse o colectie in burtica,se infectase si-i era foarte,foarte rau.Au operat-o iar de urgenta pentru evacuarea colectiei,lavaj si repunerea din nou a tuburilor de dren pentru ca nu au putut sa-i inchida fistula,aveam din nou 2 tuburi,iar refacerea Cristinei a durat mult la reanimare.
Tumoarea nu mai recidivase,dar pentru inchiderea fistulei ni s-a cerut rabdare ca se va inchide de la sine.Nu s-a inchis,iar pe 15 martie 2006 s-a decis interventia pentru a inchide aceasta fistula, a fost operata iar,dar nu s-a reusit,ba chiar a facut mai multe complicatii:febra mare si dureri,drept urmare a fost nevoie de o noua interventie de urgenta pe 29 martie,deoarece starea ei se agravase.Nu s-a reusit nici de aceasta data sa i se inchida fistula.Cristina s-a recuperate foarte,foarte greu,a facut infectie la plaga si multe altele avand atatea interventii pe aceeasi taietura,am stat foarte mult in spital si si-a revenit foarte greu.In final ne-am externat cu acele 2 tuburi de dren pe care curgea bila si care nu a incetat nici in ziua de azi.Am stat cu tuburile 2 ani si 5 luni,in speranta ca se va inchide de la sine sau chirugical,dar nu am reusit sa scapam de tuburi,insa nu ne dam batuti.
Cristina e o luptatoare si a putut trece prin 6 operatii,chimioterapie si mii de complicatii si chinuri,traieste si e optimista ca va scapa de tub.Tumoarea nu a mai recidivate,a scapat de cancer,dar nu si de fistula asta dureroasa,e traumatizata de spital si de medici,dar nu isi pierde dorinta de viata si zambetul ei dulce.Este un copil istet,puternic, care a luptat cu boala la o varsta frageda,dar pe care a avut puterea sa o invinga.
Cautand o rezolvare pentru inchiderea fistulei biliare am aflat ca la Clinica Saint Luc din Bruxelles la sectia de Chirurgie abdominala pediatrica, prof. dr. Raymond Reding poate rezolva chirurgical fistula. Costul operatiei, insa, ne depaseste. Aveam nevoie de 20 000 euro pentru a achita in avans tratamentul chirurgical.
Datorita dumneavoastra, oamenilor cu suflet, care nu ati ramas indiferenti la drama micutei noastre am reusit impreuna sa strangem cei 20 000 euro necesari interventiei chirurgicale. Astfel am reusit sa mergem cu micuta noastra in Belgia, acolo unde sansele ei sa devina un copil sanatos erau maxime. Am plecat pe data de 15 ianuarie 2008, plini de emotii, teama de necunoscut, dar o MARE SPERANTA in suflet. In Belgia am cunoscut o multime de oameni dornici sa ne ajute si sa ne incurajeze, ceea ce ne-a facut sa nu ne simtim atat de singuri acolo.
Dupa mai multe analize facut la spitalul Saint Luc , Dr.Prof. Reding a hotarat ca operatia sa fie facuta pe 23 ianuarie si nu pe 25 cum era programata. Pe data de 23 ianuarie la prima ora Crisa a intrat in operatie si a iesit dupa 4 ore , operatia a reusit si Crisa nu mai avea furtun si parea ca se simte mai bine , DAR ( si din nou acest DAR care apare mereu sa umbreasca fericirea noastra ) a aparut o compilcatie... Crisa a contactat un stafilococ care a infectat operatia si micuta noastra a trebuit sa fie operata din nou pe 29 ianuarie. Am avut mari emoti si o teama enorma in suflet, dar speranta nu ne-am pierdut-o, a trecut si aceasta operatie cu bine si ne doream ca totul sa se termine si Crisa sa scape de chinul spitalului. Au mai fost cateva zile de spitalizare, i s-au mai facut analize si totul arata ca este bine , iar noua nu ne venea sa credem. Dupa cateva zile ne-am externat si am mers la hotel, acum ne bucuram ca fetita noastra putea sa faca tot ceea ce pana acum nici nu visa.Parca reusisem sa ne trezim din cosmarul trait pana acum.

                       Am mai vizitat cateva zile Bruxelul , ne plimbam, ne jucam cu Crisa si parca tot nu ne venea sa credem ca acum nu mai are acel tub de care o chinuise atata timp.
                     Pe data de 1 martie 2008 am plecat inapoi in Bucuresti si ne intorceam acasa sanatosi, cu minunea noastra sanatoasa si plina de viata, fara furtunul care o chinuise si de care era traumatizata. Am fost intampinati cu caldura, bucurie si lacrimi de fericire, Crisa se simtea minunat in camera ei plina de jucarii care o asteptau nemiscate si dornice sa o vada pe Crisa sanatoasa.